Acest studiu a fost realizat de Jessie Kittle (MD) și David Spiegel (MD) din cadrul Univesrității Standford din California (SUA). Autorii relatează despre cum hipnoza reprezintă o metodă terapeutică subutilizată, deși studiile demonstrează eficacitatea sa în ameliorarea unei game largi de afecțiuni.
Este descrisă ca o stare de conștiență cu atenție focalizată și conștiență periferică redusă, având capacitatea de a modifica percepția, simptomele și obiceiurile. Dovezile neurofiziologice, susținute de imagistica prin rezonanță magnetică funcțională și cercetările privind metabolismul neurotransmițătorilor și genetica, au clarificat baza neurologică a hipnozei, eliminând misterul care o înconjura în trecut.
Cu toate acestea, există o discrepanță între beneficiile hipnozei și numărul medicilor care o oferă ca tratament. Formarea în hipnoză este rară chiar și în cadrul instituțiilor academice de prestigiu, iar scepticismul persistă sub forme variate. Totuși, hipnoza nu este doar mai puternică decât placebo, ci și mai sigură și eficientă în anumite cazuri, comparativ cu standardele actuale de îngrijire. Prin urmare, este esențial ca medicii să fie instruiți în utilizarea hipnozei și să o ofere pacienților, contribuind astfel la îmbunătățirea accesului la această modalitate de tratament și la creșterea calității îngrijirii medicale.
În prezent, există medici care se specializează independent în hipnoterapie pentru a oferi acest tip de tratament pacienților lor. Aceștia includ în mod frecvent medici dentiști pentru a ajuta pacienții să se relaxeze în timpul procedurilor dentare, pediatri, medici generaliști și de familie. Ne dorim ca pe viitor să fie tot mai mulți medici care integrează aspectul emoțional în schemele de tratament. Această tendință ar fi susținută de recunoașterea tot mai largă a importanței sănătății mentale și emoționale în bunăstarea generală a pacienților.